1. Skid Row
În 1966, Skid Row cântau în deschiderea Fleetwood Mac pe Stadionul Național din Dublin, iar chitaristul Fleetwood Mac, Peter Green, ale cărui interpretări la chitară în grupul Bluesbreakers a lui John Mayall au fost o altă influență formativă asupra lui Moore, a fost impresionat de interpretarea lui.
Au legat o prietenie, iar câțiva ani mai târziu, Green i-a vândut lui Moore chitara sa Gibson Les Paul din 1959 pentru 100 de lire sterline.
2. Solo și Thin Lizzy
Moore a devenit frustrat de limitările din Skid Row și a renunțat, deși fără o direcție clară în minte. A făcut albumul solo „Grinding Stone” (1973), dar a fost bucuros să accepte o ofertă de a se alătura grupului lui Lynott, Thin Lizzy, înlocuindu-l pe chitaristul Eric Bell.
3. Colosseum II
Simțind că are nevoie de un mediu mai disciplinat, Moore s-a alăturat apoi grupului de jazz-fusion Colosseum II, trupa bateristului Jon Hiseman. Moore a înregistrat trei albume cu ei, fără mare succes și a simțit că îi lipsesc cunoștințele teoretice necesare.
4. G-Force
S-a alăturat Thin Lizzy în 1978, înlocuind un Brian Robertson, rănit. După ce a cântat pe albumul Lizzy „Black Rose: A Rock Legend”, Moore și-a reluat cariera solo cu albumul „Back On the Streets”, cu asistență din partea lui Lynott.
Acesta are cel mai cunoscut hit solo al lui Moore, „Parisienne Walkways”, un hit din top 10 din Marea Britanie în aprilie 1979. Apoi, Gary Moore se hotărește să se mute la Los Angeles, unde și a format trupa G-Force.
5. Thin Lizzy
Neavând mare succes, încă o dată, Lynott l-a ademenit să se întoarcă în Thin Lizzy. Dar Lynott devenea din ce în ce mai dependent de băutură și droguri, iar trupa trecea printr-o perioadă de haos. Moore a cântat pe albumul Lizzy „Life/Live” (1983), apoi a renunțat, din nou.
6. Solo
Gary Moore se întoarce la cariera solo rămasă în suspensie, dar de data asta se ține de ea. Un șir de albume solo apar în această perioadă: „Corridors of Power” (1982), „Victims of the Future” (1983) și „Run for Cover” (1985). Acesta din urmă a inclus „Out in the Fields”, ultima sa colaborare cu Lynott, care a murit în ianuarie 1986.
7. Still Got the Blues
„Wild Frontier” (1987) a fost un omagiu al lui Moore adus muzicii tradiționale irlandeze și a pornit de la concertul caritabil „Self-Aid”, pentru șomerii din Irlanda. După aceea, s-a întors spre hard rock cu „After the War ”(1989), casa de discuri convingându-l că aceasta era modalitatea de a obține vânzări mai bune în SUA.
Dar în timpul turneului noului material, Moore și-a dat seama că adevărata lui dragoste este blues-ul, declarând despre direcția pe care dorea să i-o impună casa de discuri:
„Nu vreau să ajung la Hollywood, să fac liftinguri și să-mi vopsesc părul blond, ca să pot apărea pe coperta albumului”.
8. After Hours
În 1992, Moore s-a întors cu o continuare, „After Hours”, din nou cu Collins și, în plus, cu o apariție a lui BB King pe „Since I Met You Baby”.
„A fost cel mai drăguț tip cu care am lucrat vreodată”, a spus Moore despre BB King. "Nu a fost o confruntare a orgoliilor. Este o inspirație să fii în preajma unor astfel de oameni".
9. Cream
În 1994, Moore a colaborat cu Ginger Baker și Jack Bruce (Cream) în BBM, Moore luându-i locul lui Eric Clapton în lineup-ul Cream. Au lansat albumul „Around the Next Dream”. În anul următor, a aruncat încă o privire în urmă asupra influențelor blues cu „Blues for Greeny”, o colecție de versiuni proprii ale cântecelor scrise de sau asociate cu Peter Green. Green dispăruse de mult din industria muzicală. A murit pe 25 iulie 2020.
10. Moartea
Următoarele lansări ale lui Moore au rămas la blues și au fost din ce în ce mai rare. A continuat să concerteze. Robert William Moore murit în somn, în 2011, din cauze naturale, în timp ce se afla în vacanță în Spania cu iubita sa.
Foto: Getty Images/ Guliver.
