Întrebat cine este, în opinia sa, cel mai mare frontman al tuturor timpurilor, Rose a răspuns: "Pentru mine este ușor - Queen este cea mai mare trupă și Freddie [Mercury] este cel mai mare solist al tuturor timpurilor. Trupa este cea mai mare pentru că a îmbrățișat atât de multe stiluri diferite".
În ceea ce privește modul în care el și colegii lui continuă să se descurce cu o energie atât de puternică noapte după noapte, Axl a spus: "Vrem să facem tot ce putem pentru fanii noștri - vin să vadă un concert mare și asta vrem să le oferim. Ne susținem unul pe altul să ne depășim interpretarea și angajamentul. Nu contează cât de multe concerte ai, fiecare public este diferit și te hrănești cu asta".
Guns N' Roses a scurtat concertul pe care l-a avut în Emiratele Arabe Unite în seara de duminică (25 noiembrie), din cauza solistului Axl Rose, "grav bolnav".
Concertul de la Abu Dhabi (EAU) a închis etapa asiatică a turneului Guns N' Roses, "Not In This Lifetime", turneu care se desfășoară deja de trei ani.
Foto: Getty Images/ Guliver.