Iată de ce Metallica i-a ales pe Ghost și Bokassa să cânte în deschiderea concertelor viitoare

După cum bine știi, noi vom primi toate cele trei formații cu brațele deschise vara asta, la București.

Nimeni altul decât toboșarul Lars Ulrich a discutat cu cei de la publicația Kerrang! despre decizia de a-i lua pe Ghost și Bokassa sub aripa lor pentru partea europeană a turneului „WorldWired”. După spusele sale „Tobias (n.r. Forge, solistul Ghost) e un tip super cool”, cu o aură plăcută.

De altfel, thrasherii nu au ascuns niciodată faptul că sunt fani Ghost și i-au susținut pe suedezi indiferent ce papă sau cardinal era la putere în povestea trupei. Hetfield a fost surprins „rupându-se” pe ritm la un concert Ghost din 2017, iar Kirk Hammet a ajutat la promovarea piesei „Dance Macabre”, de pe ultimul disc lansat de ei, „Prequelle” (2018). „Papa” Hetfield chiar s-a distrat interpretând o piesă a suedezilor din 2015, „Cirice”.

Ajungând și la a doua trupă, Lars declară despre Bokassa că „sunt super buni la ceea ce fac”. „Piesele pe care le scriu, energia și vibe-ul lor sunt proaspete,” continuă el. „Când le-am auzit muzica pentru prima oară, acum un an, m-au lăsat mut. Va fi foarte cool să îi prezentăm unei audiențe mai largi”. Videoclipul preferat al lui Ulrich dintre toate cele lansate de Bokassa este acela al melodiei „No Control”, după cum spunea chiar anul trecut. Clipul îl găsești, evident, mai jos.

Metallica va reveni la București în cadrul turneului Worldwired, concertul fiind planificat pentru data de 14 august 2019, la Arena Națională. Bineînțeles, concertul va fi deschis de cele două formații preferate ale americanilor, Ghost și Bokassa.

Foto: altpress.com

Web radios