Skillet interpretează live două piese noi - „Rise Up” și „Dead Man Walking”

Noul album, sperăm cu toții, va apărea vara asta.

Skillet a interpretat live două piese pe care niciunul dintre fani nu le-a mai auzit până la concertul din Michigan, din data de 15 martie. Americanii au introdus în repertoriul lor melodiile numite „Dead Man Walking” și „Rise Up” când au încălzit publicul pentru Breaking Benjamin. Găsești mai jos filmări „de la locul faptei”.

În cadrul turneului, baterista/solista Jen Ledger este înlocuită de fosta cântăreață Flyleaf, Lacey Sturm. Deși Sturm nu le are cu tobele, i-a acompaniat vocal pe membrii Skillet.

Solistul John Cooper a declarat pentru publicația Consequence Of Sound că lansarea următorului album va avea loc vara asta. După spusele sale, aceasta a fost amânată deja de două ori, dar promisiunea rămâne valabilă. „Acum șapte săptămâni stabilisem că vom lansa noul album Skillet în octombrie,” spunea Cooper toamna trecută. „Cu șase luni înainte de asta, plănuiam să lansăm discul în luna ianuarie a anului curent. Acum se pare că nu vom reuși până vara viitoare,” concluziona el.  

Trupa a vândut până acum mai mult de 12 milioane de albume, dovedind astfel că este una din cele mai de succes formații ale acestui secol. Dacă asta nu era de ajuns pentru a-i califica pe cântăreți ca legende ale generației noastre, ei au primit două nominalizări Grammy și au câștigat un premiu Billboard Music pentru albumul de platină Awake”. De asemenea, piesa „Monster” este considerată „cel mai bun single digital din istoria rockului creștin”.

Foto: Facebook

 

Web radios