Videoclip nou marca Halestorm - „Vicious”

Iată ce sens nou au dat americanii cuvântului „vicios” și urmărește videoclipul în care solista Lzzy Hale ne demonstrează calitățile ei actoricești.

Americanii de la Halestorm au revenit cu videoclipul melodiei care dă și numele celui mai recent disc al lor, „Vicious”. Piesa asta este exact ultima pe care artiștii au creat-o pentru acest material discografic.

„Ne place foarte mult cuvântul vicious, dar nu voiam să îl folosim în sensul lui obișnuit,” este declarația solistei Lzzy Hale. „Așa că i-am făcut un rebranding, l-am transformat în ceva care să reprezinte puterea unei persoane, încercările glorioase și sentimentul pe care îl ai când reușești să învingi tot ce îți stă în cale. Ce nu mă omoară, mă face vicioasă!”

Pe 12 aprilie, Halestorm vor începe un turneu nord-american alături de Palaye Royale și Beasto Blanco.

Cel de-al patrulea album al carierei americanilor, „Vicious”, a apărut pe piață în iulie 2018 prin intermediul casei de discuri Atlantic. Discul a ocupat, în prima săptămână de la lansare, poziția a opta în clasamentul Billboard 200 cu 29.000 de exemplare vândute.

Alături de Halestorm a lucrat nimeni altul decât Nick Raskulinecz (RushKornAlice In ChainsDeftones)Tot Nick a produs cel de-al treilea EP de coveruri al Halestorm„ReAniMate 3.0: The CoVeRs eP”.

Foto: Facebook

Web radios