All That Remains: S-ar putea să apară piese noi înregistrate alături de Oli Herbert

„Casa de discuri deține materialul, așa că va trebui să vedem ce decide să facă în legătură cu el,” declară solistul.

Înainte de concertul susținut de americanii All That Remains în Oklahoma, solistul Phil Labonte a acordat un interviu în care a vorbit despre noul chitarist al trupei, Jason Richardson și despre materialul înregistrat alături de regretatul Oli Herbert.

După spusele cântărețului, Richardson e un chitarist excepțional – unul dintre cei mai buni chitariști din scena actuală a metalului. „Nu îmi pot imagina vreo piesă de-a noastră pe care să nu o poată interpreta,” spune Labonte. „Publicul s-a acomodat foarte repede cu el. Există mereu ceva emoții când un membru al trupei pleacă sau are un accident, când trebuie să renunți la un element de bază al formației. Te întrebi dacă trupa va putea să continue. După ce Jason ni s-a alăturat, nu ne-am mai făcut griji că nu îi vom onora amintirea lui Oli sau că nu vom interpreta cum trebuie ce a compus el”.

Cât despre materialul înregistrat alături de Herbert și încă nelansat, Phil declară că e posibilă o lansare a pieselor care nu au fost incluse pe „Victim Of The New Disease” (2018). „Casa de discuri deține materialul, așa că va trebui să vedem ce decide să facă în legătură cu el,” a completat solistul.

Chitaristul Oli Herbert a murit înecat. El a fost găsit de forțele de ordine fără suflare într-un lac, în luna octombrie a anului trecut. Combinația de pastile anti-depresive și pastile pentru insomnie care pot avea efect halucinogen par a fi cele ce au cauzat înecul chitaristului.

„Conduceam pe autostrada 91 spre Connecticut,” spunea Labonte într-un alt interviu despre momentul în care a fost anunțat că Oli a murit. „Mă îndreptam spre casă. Evident, a fost un șoc. Primul lucru pe care l-am făcut, eu și cu Mike (n.r.: Martin), chitaristul nostru, a fost să încercăm să ne informăm mai bine. Pentru că nu primeam decât informații vagi. Oameni care ziceau că cineva a sunat pe altcineva și a spus că sunt câțiva polițiști acasă la Oli. Când mi s-a confirmat, tot ce pot să spun e că nu puteam să mă împac cu ideea, parcă nu era adevărat. Mi-a luat un minut să realizez că… îl văzusem pe Oli cu o săptămână înainte și urma să nu îl mai văd vreodată”.

Herbert a descoperit lumea muzicii la 14 ani, punând bazele formației All That Remains în anul 1998. Artistul a murit la numai 44 de ani.

„Victim Of The New Disease”, cel mai recent disc al americanilor, a apărut pe piață la data de 9 noiembrie, prin intermediul casei de discuri Fearless. De producție s-a ocupat chitaristul The Acacia StrainDaniel Laskiewicz.

Foto: Facebook

Web radios