În cadrul emisiunii, Laura Coroianu a abordat și tema site-urilor de bilete care revând bilete la concertul Metallica de câteva ori, atrăgând atenția asupra acestui lucru:
"Viagogo vinde pentru toată lumea, problema este că ei vând niște coduri pe care tu le printezi pe un pdf și sunt foarte multe situații, nu numai în România, și în Anglia (...) și ei au revândut acel cod de nu știu câte ori".
"Nu putem să-i oprim, ei cumpără prin niște intermediari, după care le revând la supra-preț. Conform legislației din România, ei nu au voie să facă treaba asta".
Laura Coroianu ne-a dat și știrea pe care o aștepta toată lumea:
"Pot să zic că o să mai fie foarte puține (bilete). Poate că o să mai fie câteva sute de bilete, nu promit că mai mult decât câteva sute de bilete".
Metallica va reveni la București în cadrul turneului Worldwired, concertul fiind planificat pentru data de 14 august 2019, la Arena Națională. În deschidere îi vei putea vedea pe Ghost și Bokassa.