După un spectacol incendiar unde băieții de la Anthrax au readus la viață capodopera „Now It’s Dark”, chitaristul Scott Ian a declarat pentru publicația Rock Hard că a avut emoții pentru interpretare, mai ales că a avut senzația că e o piesă cu totul nouă.
Melodia este extrasă de pe cel de-al patrulea album semnat Anthrax, „State Of Euphoria” (1988), iar Ian declară că speră ca întâmplarea asta să faciliteze alte oportunități de a interpreta material mai vechi.
„Nu am repetat,” spune el. „Am cântat melodia împreună la probele de sunet și a ieșit foarte bine. Am învățat-o cu toții de acasă. Cred că toți eram entuziasmați să aducem piesa înapoi. Apoi, în timpul spectacolului, a fost cântecul meu preferat,” continuă Scott.
Toboșarul Charlie Benante a vorbit de curând despre progresul pe care l-a făcut compunând muzică pentru noul album în cadrul podcastului „Everblack”, clarificând și tipul de disc pe care ni-l vor aduce americanii.
„Ultimele trei albume pe care le-am lansat spuneau o poveste, mai ales în ceea ce privește coperțile și chestiile de genul. Dar nu pot fi numite albume conceptuale. Sunt doar colecții de piese din care reiese stadiul în care ne aflăm la momentul respectiv. Exact așa va fi și următorul disc pe care îl vom lansa – o colecție de melodii care să reflecte unde suntem,” spunea Benante.
Artistul adăuga că, de data asta, piesele vor fi ceva mai agresive decât până acum. „Avem o colecție de cântece care au un stil destul de agresiv. Urmează să compunem mult mai mult material, dar cred că am început bine”.
Următorul disc semnat Anthrax va fi cel de-al treilea lansat de când solistul Joey Belladonna s-a realăturat trupei.
Foto: Facebook