Toamna asta, artiștii de la In This Moment vor începe un turneu american de promovare a noului disc pe care îl pun la cale, „Mother”. De pe 4 septembrie și până pe 22 octombrie, americanii vor împărți scena cu formațiile New Years Day, Motionless In White, Ded, Hellzapoppin și trupa de burlesque Little Miss Nasty.
Într-un interviu acordat pentru Rockcast 128, chitaristul Chris Howorth ne-a spus câte ceva despre noului disc. „Albumul este gata,” declara muzicianul. „Se numește Mother. Am auzit că vom lansa albumul prin august – nu am o dată sigură, dar probabil undeva prin vară. Putem spune august. Suntem entuziasmați. Este cel mai heavy disc pe care l-am creat de la Blood încoace”.
Numele, spune Howorth, este inspirat de Pământ, în contextul Mamei Natură, dar un al doilea sens ar fi acela de mamă așa cum e solista Maria Brink pentru formație.
„Ritual”, ultimul album lansat de americani, a apărut pe piață în 2017, iar la el a contribuit și solistul Judas Priest, Rob Halford.
Foto: Guliver/Getty Images