Sebastian Bach nu are de gând să mai aștepte o posibilă reuniune Skid Row

Grijile vârstei înaintate deja și-au făcut loc în mintea lui Bach, deși solistul are numai 51 de ani.

Artistul le-a lansat o invitație deschisă foștilor săi colegi din Skid Row să i se alăture în cadrul turneului următor, însă nu a primit decât un răspuns din patru, relatează publicația Consequence Of Sound. Turneul este menit să aniverseze 30 de ani de la apariția albumului de debut al formației.

„N-am primit niciun răspuns din partea lor,” declară muzicianul. „Mi-aș dori ca și ei să se poată înțelege cu managerul meu, Rick Sales, la fel ca toți ceilalți oameni din industrie. [...] Am 51 de ani, iar asta este aniversarea de 30 de ani de la apariția primului disc pe care l-am lansat vreodată. Dacă mi-aș dori să sărbătoresc alături de ceilalți patru oameni alături de care l-am lansat? Bineînțeles. Dar nu am de gând să mai aștept – nu știu cât timp mi-a mai rămas”.

Invitația lansată de artist luna trecută în emisiunea lui Eddie Trunk suna cam așa: „Aș vrea să transmit aici și acum oricărui membru original din Skid Row - sunt patru oameni în toată lumea asta cărora le pot transmite mesajul. Știm cu toții care sunt cei cinci oameni care au creat acest album. Am o invitație deschisă către oricare dintre ei – dacă doresc, să mi se alăture pe scenă și să cântăm. Nu cred că se va întâmpla, dar fac invitația”.

Personalitățile cărora le-a adresat Bach mesajul sunt chitaristul Scotti Hill, toboșarul Rob Affuso, basistul Rachel Bolan și chitaristul Dave Sabo, însă doar Affuso a confirmat participarea la turneul pe care îl va începe Sebastian pe 29 august.

Foto: Rolling Stone

Web radios