Hellyeah au revenit cu un mini-documentar din culise, arătându-ne cum s-a desfășurat munca de creație pentru noul album al trupei, „Welcome Home”. Cel de-al șaselea disc al formației va conține zece melodii dintre care trei ne-au ajuns la urechi în ultimele luni. Poți asculta „Oh My God”, „333” și „Welcome Home” mai jos.
În cadrul turneului organizat de americani pentru promovarea materialului, dar și cu scopul de a sărbători viața și reușitele lui Vinnie, Roy Mayorga (Stone Sour) este cel care mânuiește setul de tobe.
„Eu doar îi ajut să îi onoreze amintirea. Atât. Nu încerc să îl înlocuiesc – nimic de genul ăsta. Oamenii îmi tot spun că o să fie extrem de greu să îl înlocuiesc, dar le răspund mereu că nu despre asta e vorba. Nimeni nu îl poate înlocui,” spunea Mayorga într-un interviu acordat pentru emisiunea radio Meltdown.
Vinnie a murit la data de 22 iunie 2018, la 54 de ani.
Foto: Facebook