Corespondență Rockstadt Extreme Fest - Day 4

Aștepți un an întreg să se facă luna august să ajungi la Rockstadt Extreme Fest, iar odată pus în fața faptului împlinit, timpul trece atât de repede și te trezești, fără să-ți dai seama, în ultima zi. Ce-ți rămâne de făcut? Să te bucuri din plin, pe ploaie sau soare, și după să scrii despre cum a fost, având pe fundal un playlist cu trupele de care abia te-ai desprins.

Ultima zi de REF 2019 a început cu puțin soare, ceea ce a prins foarte bine, având în vedere cât de mult plouase cu o zi înainte și cum solul se scufunda la contactul cu bocancii rockerilor. Mult metal românesc de la trupele Lucky Thirteen (progressive rock metal), Evergreed (melodic death metal), Abigail (doom metal)- bucureștenii de la Abigail sigur au făcut o înțelegere cu cineva să-i ajute cu atmosfera, căci încă de la primele riff-uri a început ploaia. Suedezii de la The Arson Project (grind punk metal) au întrerupt lista trupelor românești cu un show bine primit de publicul REF, care începea să prindă abia acum viață.

Un show demn de menționat a fost cel al brașovenilor de la Hteththemeth sau cum chiar ei au spus, trupa cu numele greu de pronunțat. Băieții știu cum să-și trateze publicul din fața scenei, de la modul în care interacționează la cum își prezintă creațiile, punând în scenă un întreg spectacol complementar muzicii. Pe scena REF s-au auzit melodii cunoscute de public, dar și unele noi. Unde mai pui că băieții au promis un nou material discografic pentru la anul? Abia așteptăm! Setlistul a fost compus din Adoriel is Watching, Heaven or Hell are Two Floors Below, Light Lies, The Fools and The Failed Queens, Honest Lies și A Burning Desire. Brașovenii i-au avut alături de ei și pe cinci din membrii trupei de spectacole pirotehnice bazate pe jonglerii cu focul, Hypnosis, care au dat viață personajelor din melodiile Hteththemeth și au încheiat concertul cu jonglerii cu focul. Totul a fost completat frumos și de la prezența Alexandrei (4Tune Quartet) la violoncel.

Hexis (Danemarca, hardcore cu influențe black metal, doom) au urmat pe Brașov Stage, fiind urmați de cei de la Brothers Till We Die (Spania, hardcore). Pentru prima dată în România, spaniolii au știut cum să-și atragă publicul de partea lor: au oferit o chitară unui norocos aflat în public. De fapt, mai mulți „norocoși” s-au îmbulzit să prindă chitara oferită de solist. Walking Dead on Broadway (Germania, deathcore) au urmat pe scena REF. În ciuda faptului că au cântat fără tobar, care a suferit o intervenție medicală de urgență, în locul căruia au pus o mascotă sub formă de albină, băieții au știut cum să facă show. S-au chinuit chiar și să învețe câteva cuvinte în limba română.

La lăsatul serii au început și trupele de black, „programul” fiind deschis de norvegienii de la 1349, veniți pentru prima oară în România. Cunoscută la nivel internațional, trupa a ținut publicul în priză cu un show extrem, ce a combinat elemente pirotehnice cu riff-uri grele de chitară. Din setlist au făcut parte melodii ca Slaves, Sculptor of Flesh, Dødskamp, I Am Abomination și Atomic Chapel. Seara a continuat tot pe riff-uri de black, cu polonezii de la Mgla și ale lor măști negre care le acopereau complet fețele. 

De la black am trecut la death metal și la suedezii de la Soilwork. Cunoscuți publicului REF (au mai fost în 2016), suedezii au făcut un show pe care n-ar fi trebuit să-l ratezi. Pasaje dure alternate de altele melodioase, energie multă și interacțiune cu publicul. Setlistul a cuprins melodii precum Full Moon Shoals, Nerve, The Ride Majestic, Drowning With Silence, Death In General, Stabbing The Drama și Stålfågel

Suedezii de la Hypocrisy (melodic death metal) au luat cu asalt REF încă de la primele riff-uri, având o energie de zile mari, pe care și-au menținut-o pe tot parcursul concertului. Eraser, End of Disclosure, Fractured Millennium, Fire in the Sky, The Final Chapter sau Roswell 47 au fost melodii ce s-au auzit pe scena REF.

Noaptea a aparținut clar celor de la Bimmu Borgir (Norvegia, symphonic black metal). Concertul a fost precedat de un show de artificii care a marcat încheierea celei de-a șaptea ediții Rockstadt Extreme Fest. Pe o scenă transformată complet, astfel încât să devină cadrul ideal pentru setlistul pregătit, Dimmu Borgir au făcut ceea ce au promis: un spectacol complex, plin de simbolism și mesaje puternice, în care cel mai recent material discografic, Eonian, a fost la loc de cinste. Setlistul concertului a fost compus din melodiile The Unveiling, Interdimensional Summit, The Chosen Legacy, Gateways, Dimmu Borgir, Puritania, Aetherial, A Council of Wolves and Snakes, Progenies of The Great Apocalypse și Mourning Palace.

Așa a luat sfârșit și ediția din 2019 a Rockstadt Extreme Fest. O serie de bilete pentru ediția de anul viitorul a fost deja vândută, ceea ce arată cât de bine a prins rădăcini festivalul în rândul publicul de metal. Abia așteptăm să vedem cum va arăta ediția din 2020. Till then, keep it metal!

FOTO Paul Voicu/livepictures.ro

 

Web radios