„The Nothing”, cel mai nou album al americanilor de la Korn, va apărea pe piață la data de 13 septembrie. Cu ocazia asta, solistul Jonathan Davis și chitaristul Brian Welch au purtat o discuție cu cei de la SiriusXM, în cadrul podcastului „Trunk Nation”.
Pentru a putea face o comparație între materialul precedent, „The Serenity Of Suffering”, și cel nou, de pe „The Nothing”, Davis a fost nevoit să recunoască – melodiile de pe discul lansat în 2016 nu i-au fost pe plac, dar le-a interpretat pentru a nu își dezamăgi colegii de trupă, care le-au creat.
Welch chiar a mărturisit că era destul de evident că Jonathan își dorea foarte tare să îi placă și dădea indicații și sfaturi, implicându-se, dar era clar că muzica nu rezona cu el.
De data asta, spune solistul, „fiecare piesă este incredibilă”. Prima melodie extrasă de pe disc, „You'll Never Find Me”, are și un videoclip pe care ți-l lăsăm mai jos.
Noul disc semnat Korn este un fel de întoarcere la origini – Brian declara acum puțin timp într-un interviu acordat pentru publicația The Pulse Of Radio că trupa sa a căutat să revină la sunetul din perioada de debut.
Iată și lista de piese a albumului „The Nothing”:
- The End Begins
- Cold
- You'll Never Find Me
- The Darkness is Revealing
- Idiosyncrasy
- The Seduction Of Indulgence
- Finally Free
- Can You Hear Me
- The Ringmaster
- Gravity Of Discomfort
- H@rd3r
- This Loss
- Surrender To Failure
Foto: Facebook