Slipknot: „We Are Not Your Kind” a reprezentat o schimbare în procesul de înregistrare al băieților

Jay Weinberg a satisfăcut curiozitățile cele mai presante ale fanilor într-un interviu acordat fanclubului oficial al formației, Outside The 9.

După spusele sale, albumul cel nou, „We Are Not Your Kind”, a însemnat o abordare cu totul diferită față de discul precedent, „.5: The Gray Chapter”.

„Nu pot spune că unul este mai bun decât celălalt,” declară el, „dar au fost procese foarte diferite. La .5: The Gray Chapter am început să lucrăm la album imediat după ce m-am alăturat formației. A trebuit să recuperez foarte mult, la fel cum ar fi fost necesar pentru oricine altcineva în situația respectivă”. Artistul declară că pe lângă faptul că trupa își începuse deja activitatea de mulți ani, în 1995, era pe cale să creeze și primul disc fără Paul Gray și Joey Jordison, într-un format de nu mai puțin de nouă persoane.

„Pentru We Are Not Your Kind am scris împreună câte trei-patru săptămâni la distanță de câte trei luni,” continuă Jay. „Mergeam acasă vreo trei luni și nici măcar nu discutam unul cu celălalt, doar ascultam muzica pe care o creasem, întorcându-ne fiecare cu propriile idei despre ceea ce voiam să facem și în ce direcție voiam să ne îndreptăm. Cu .5: The Gray Chapter nu am avut libertatea asta, aveam un set stabilit de parametri”.

Comparând din nou cele două discuri, Weinberg concluzionează că „WANYK” reflectă maturizarea formației. „Se simte că ne-am acordat mult mai mult timp pentru fiecare piesă – pentru compoziție, pentru structură, și am funcționat unitar ca trupă”.

„We Are Not Your Kind”, cel de-al șaselea disc semnat Slipknot, a apărut pe piață pe 9 august, ajungând să ocupe poziția fruntașă în clasamentul Billboard 200.

Băieții vor începe un turneu european pe 14 ianuarie, urmând ca seria de concerte să se încheie pe 24 februarie, după 28 de spectacole live. Polonezii de la Behemoth sunt invitații de onoare în turneul de promovare a noului disc al muzicienilor din Iowa.

Foto: Facebook

Web radios