Pe 17 septembrie, jurnalistul și autorul Greg Prato, unul dintre fanii înrăiți Soundgarden, a lansat volumul „Dark Black And Blue: The Soundgarden Story”.
Cartea cuprinde nu numai povestea formației, ci și întâmplările prin care au trecut membrii grupului înainte ca acesta să fie format, în 1984. Pentru a întregi publicația, Prato a inclus în paginile ei interviuri cu Matt Pinfield, Marky Ramone (the Ramones), Jim Rose, the Reverend Horton Heat și Dave Wyndorf, dar și imagini rare ce ilustrează activitatea trupei.
Poveștile din spatele tuturor albumelor ce poartă semnătura Soundgarden sunt analizate și disecate cu fler jurnalistic, acestora adăugându-li-se istorisiri din culisele unora dintre cele mai importante festivaluri cărora trupa le-a ocupat scena, dar și subiecte mai sobre, precum moartea solistului Chris Cornell. Dacă simți că biblioteca ta are nevoie de cartea asta, ea poate fi comandată de pe Amazon.
Pe 5 septembrie, cel de-al doilea album al americanilor, „Louder Than Love”, a împlinit 30 de ani de la apariție. Cu ocazia asta, Loudwire au creat un top 10 al lucrurilor pe care (probabil) nu le știai despre disc, în care au inclus și denumirea lui originală – „Louder Than Fuck”. Cu Cornell a rezonat mai bine titlul actual, artistul declarând pentru publicația Sound în 1989 că „provoacă mintea”.
Foto: Facebook