Conform postării de pe Facebook-ul formației, preluată de Classic Rock, solistul se simte din ce în ce mai bine pe zi ce trece.
„Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru mesajele grozave – m-au bine-dispus. Mă simt OK. Am dureri în urma operației și îmi este destul de greu să respir uneori, dar, înafară de asta, mă simt din ce în ce mai bine în fiecare zi,” spune el.
Aceeași publicație ne explică de unde a pornit totul – Saxon au fost nevoiți să amâne concertele planificate pentru restul anului curent din cauza unei afecțiuni cardiace a lui Byford. Muzicianul a trebuit să se opereze „imediat”, iar perioada de recuperare va dura până după Anul Nou.
În declarația oficială de pe Facebook, englezii au anunțat că toate biletele deja cumpărate vor rămâne valabile pentru noile date pentru care vor fi reprogramate reprezentațiile, însă fanii au posibilitatea să ceară rambursarea costului biletului. Din păcate pentru unii dintre fani, câteva dintre concerte nu vor putea fi reprogramate. Mai exact, este vorba despre aparițiile Saxon la festivalurile Oktober Metal Fest (Olanda, Eindhoven), Forcefest (Mexic, Mexico City) și Knot Fest (Columbia, Bogota).
Alte spectacole afectate sunt: cel din Stockholm (Suedia), care va fi reprogramat pentru vara viitoare, Londra și Manchester (Marea Britanie), primul fiind reprogramat pentru 28 martie, iar cel de-al doilea pentru 29 martie, dar și concertele din Dusseldorf (Germania) și Glasgow (Marea Britanie), programate pentru 7 și, respectiv, 27 martie.
„Îmi pare foarte rău că am dezamăgit oamenii și le-am stricat planurile de a veni să ne vadă,” declara Biff în septembrie. „Știu că fanii zboară din toate colțurile lumii pentru spectacolele noastre, însă nu am de ales, așa că vă rog să îmi urați noroc și să îmi trimiteți energie pozitivă. Trebuie să avem o viziune pozitivă asupra situației, iar eu mă voi întoarce la fel de tare ca înainte”.
Foto: Facebook, David Patula