Într-un interviu acordat pentru publicația Heavy Consequence, Neige (Stéphane Paut), solistul formației Alcest, a discutat despre cel mai recent album lansat de trupă și despre cum l-a ajutat acesta să depășească anumite momente dificile din viața sa.
Pentru artist, melodiile de pe „Spiritual Instinct” au avut un efect cathartic - „A fost o plăcere instantă să le scriu,” declară Neige. „Totul s-a întâmplat foarte rapid și am realizat că riff-urile erau forte clare, cum s-ar spune, și foarte bazate pe sentiment. Nu trebuie să îți bați capul prea tare ca să înțelegi ce se întâmplă. De fapt, câteva persoane mi-au spus chiar că e prea simplu. Le-am spus că simplu nu înseamnă neapărat rău”.
Cât despre prima piesă pe care a compus-o pentru album, „Protection”, artistul declară că a influențat foarte mult direcția albumului. „După ce am scris Protection, știam că albumul urma să fie diferit, heavy și direct. A fost o piesă foarte importantă în sensul ăsta. A fost, de asemenea, prima oară după multă vreme când am reușit să compun o piesă într-o singură zi”.
Muzicianul mărturisește și că totul a fost instinctiv. „Nu eu am ales spiritualitatea. A fost parte din mine dintotdeauna. Este la fel de importantă ca orice alte nevoi aș putea avea”.
Turneul de promovare a albumului îi va aduce pe metaliști și în Cluj și București. Aceștia vor încinge scenele de la /Form Space (Cluj) și Club Quantic (București) pe 24 și, respectiv, 25 februarie.
Foto: Facebook, Alcest, William Lacalmontie