Alternosfera au planificat un concert incendiar pentru luna decembrie – trupa va urca pe scenă la Romexpo, în Pavilionul A, pe data de 13 a ultimei luni din an. Artiștii au intitulat spectacolul „Postscriptum din Babel”, trimițând prin această denumire spre cel mai recent disc lansat de ei chiar anul ăsta, „Arhitectul din Babel”.
Evenimentul de pe Facebook poate fi consultat aici pentru mai multe amănunte sau dacă doar vrei să le arăți prietenilor că ai de gând să fii prezent. Până la reprezentația asta, băieții vor mai urca pe scenă în Chișinău (23 noiembrie) și în Constanța (29 noiembrie).
Conform site-ului oficial al formației, Alternosfera a tot stat pe drumuri, promovând noul material cu mult zel și voie bună. Lansarea discului a coincis și cu un eveniment extrem de important pentru orice trupă – Alternosfera a împlinit 20 de ani de la formare. Cu ocazia asta, trupa lui Marcel Bostan a susținut un concert special în București, în luna iulie. Al patrulea album al moldovenilor conține material inedit, iar una dintre piese, „Lucis”, se vrea a fi un remake după „Luceafărul” lui Eminescu.
Muzicienii și-au asociat muzica și cu o peliculă moldovenească – „Fântânile” – apărută în luna mai. Artiștii au lansat, în decembrie, videoclipul melodiei „Fântânile”, a doua piesă extrasă de pe noul material discografic la momentul respectiv, acesta fiind un melanj de imagini din film.
Conform IMDb, pelicula de 50 de minute relatează un episod din viața lui Afanasie, un săpător de fântâni. În timp ce își desfășoară proiectul de a curăța fântânile din sat, bărbatul descoperă că „trebuie să facă pace cu trecutul”. Filmul este regizat de Radu-Dumitru Zaporojan, iar scenariul a fost scris de Mariana Starciuc.
Foto: Facebook, Alternosfera, Alexandru Antoniu