Conform celor de la Alternative Press, Falling In Reverse au pus la cale un turneu ce se anunță a fi excepțional – americanilor li se vor alătura și trupele Escape The Fate și The Word Alive în concertele reunite sub denumirea „The Drug In Me Is Gold”. Ocazia? Discul de debut al Falling In Reverse, „The Drug In Me Is You” a fost certificat cu aur de Asociaţia Industriei Muzicale din SUA (n.r. RIAA), ceea ce înseamnă că au fost vândute 500.000 de exemplare ale materialului.
„Primul nostru album, The Drug In Me Is You, a fost certificat cu aur de Asociaţia Industriei Muzicale din SUA! Ce mod mai bun de a sărbători decât să interpretăm întregul disc în turneu?” au declarat muzicienii pe pagina oficială de Facebook a formației.
Artiștii vor începe turneul pe data de 8 februarie, urmând ca cele trei formații să susțină optsprezece spectacole pe teritoriu nord-american până în a treia zi a lunii martie.
Discul „The Drug In Me Is You” a apărut pe piață în luna iulie a anului 2011, fiind produs de Michael Baskette (Alter Bridge, Tremonti, Slash, Trivium, Ratt, Escape The Fate). Materialul ajuns pe poziția cu numărul 19 în clasamentul Billboard 200, dar și pe locul al doilea în US Top Hard Rock Albums.
Foto: Facebook, Falling In Reverse, Ralph Bavaro