Într-un interviu acordat celor de la Kerrang!, Jonathan Davis, solistul formației americane Korn, a declarat că nu poate asculta cel mai recent album al trupei fără ca lacrimile să își facă apriția. Discul a fost lansat după decesul soției lui Davis, muzicianul exprimându-și toate sentimentele prin muzică.
„Fiecare album Korn este terapeutic pentru mine,” declară solistul. „Este un capitol din viața mea. Pot să iau orice album Korn, să îl ascult și să îmi amintesc prin ce treceam, din punct de vedere emoțional, la momentul respectiv. Este totul pentru mine; mă ajută să merg înainte, mă ține în viață și ameliorează durerea.”
Tocmai din acest motiv, muzicianul mărturisește că ultimul disc semnat Korn este foarte dificil de ascultat pentru el. „Nu (îl) pot asculta,” spune el. „De fiecare dată când îl ascult, încep să plâng. Vreau să spun, îmi este dificil să interpretez piesele. Mi-e foarte greu. Dar o fac pentru că există oameni care se pot regăsi în ele”.
Korn ne-au adus, la sfârșitul lunii noiembrie, un videoclip live pentru melodia „Cold”, despre care ți-am scris aici. Imaginile au fost înregistrate în timpul concertului de lansare a discului „The Nothing”, pe 13 septembrie 2019.
Foto: Facebook, Jonathan Davis, Sébastien Paquet