Americanii de la Mötley Crüe au revenit cu un videoclip alb-negru pentru hitul „Shout At The Devil”, acesta înfățișându-i pe actorii din pelicula „The Dirt”, după cum ne atrag atenția cei de la Classic Rock.
Melodia este extrasă de pe discul care îi poartă numele, apărut în 1983, care a ajuns în top 20 al Billboard 200 la momentul respectiv, fiind certificat, până acum, de patru ori cu platină în Statele Unite ale Americii și de trei ori, tot cu platină, în Canada. Tot în ’83, piesa „Shout At The Devil” a urcat pe locul 30 în clasamentul Billboard Mainstream Rock Songs.
Actorii care joacă rolurile membrilor formației în videoclip sunt aceiași care au ilustrat viețile starurilor în pelicula „The Dirt” (via IMDb): Machine Gun Kelly a interpretat rolul toboșarului Tommy Lee, Douglas Booth a fost „fața” basistului Nikki Sixx, solistul Vince Neil a fost reprezentat de Daniel Webber, iar onoarea de a interpreta rolul chitaristului Mick Mars i-a revenit lui Iwan Rheon.
Pentru 2020, Mötley Crüe au organizat un turneu nord-american, care va începe în iunie și îi va purta pe metaliști prin 29 de orașe. Muzicienilor li se vor alătura alte trei formații de succes: Def Leppard, Poison și Joan Jett & The Blackhearts.
Foto: Captură ecran