„I Am Not A Dog On A Chain” este mesajul rebel pe care Morrissey dorește să îl transmită fanilor cu ajutorul următorului său album, după cum relatează Uncut. Cel de-al treisprezecelea disc solo al muzicianului va apărea pe piață la data de 20 martie, însă poți deja să asculți, mai jos, primul single extras de pe material. „Bobby, Don’t You Think They Know” este rezultatul unei colaborări cu solista blues Thelma Houston, însă echipa din spatele acestui efort creativ este mult mai numeroasă – e de ajuns să arunci un ochi la descrierea videoclipului.
Albumul poate fi comandat în avans de aici în format digital, pe CD, vinil negru, vinil transparent sau chiar casetă (varianta perfectă dacă ai un casetofon uitat de vreme dosit prin vreun colț al casei).
Iată lista completă de piese a albumului produs de nimeni altul decât Joe Chiccarelli (Frank Zappa, Journey, Bee Gees, The White Stripes, Alanis Morissette):
- Jim Jim Falls
- Love Is on Its Way Out
- Bobby, Don't You Think They Know?
- I Am Not a Dog on a Chain
- What Kind of People Live in These Houses?
- Knockabout World
- Darling, I Hug a Pillow
- Once I Saw the River Clean
- The Truth About Ruth
- The Secret of Music
- My Hurling Days Are Done
Foto: Facebook, Morrissey Official