Me And That Man: Iată cum a decurs procesul de compoziție pentru noul album

În interviul acordat pentru Revolver Mag, Adam Darski dezvăluie cum și de ce și-a ales partenerii de album în acest fel, dar și dacă aceștia au avut ceva de spus în ceea ce privește melodiile.

Solistul Adam Darski a vorbit cu cei de la Revolver despre noul disc pe care îl va lansa prin intermediul proiectului muzical Me And That Man, conversație în cadrul căreia a abordat și subiectul invitaților care au contribuit la muzică.

„Sincer, nu mă pot gândi la niciun alt album, (n.r. care să semene cu) ce am făcut cu Me And That Man, creat vreodată în trecut, pe care tipi metal fac muzică ce nu este metal,” a spus muzicianul. „Dacă există vreunul, spuneți-mi, pentru că eu nu am auzit despre niciunul. Poate se întâmplă pentru prima oară în istoria heavy metalului – toți oamenii ăștia care cântă muzică ne-metal, aș spune,” a declarat artistul.

Cât despre lunga listă de colaboratori, muzicianul declară că nu a avut aceeași abordare pentru toți. Spre exemplu, Mat McNerney a fost printre primele nume la care  Darski s-a gândit datorită relației lor apropiate, Mat fiind fan Me And That Man încă dinaintea lansării primului disc.

Însă muzicienii nu au avut doar oportunitatea să își împrumute talentele pentru proiectul lui Darski – ei au avut și posibilitatea de a face modificări astfel încât să li se potrivească materialul. Discul „New Man, New Songs, Same Shit, Vol. 1” va apărea pe piață la data de 27, luna viitoare.

Până acum, am avut oportunitatea de a asculta câteva piese reprezentative extrase de pe material – „Burning Churches”, „Surrender”, „Run With The Devil”, „Męstwo” și „By The River”.

Foto: Instagram, Me And That Man

Web radios