„What The Dead Men Say” este noua piesă cu care americanii de la Trivium au decis să ne bucure, după cum relatează publicația online Loudwire. Melodia este cea care dă numele noului album planificat de băieți, ce va apărea pe piață la data de 24 aprilie, prin intermediul casei de discuri Roadrunner Records. Chiar și așa, dacă vrei să scapi de-o grijă, poți comanda albumul în avans de aici.
De regia videoclipului atașat noii piese s-a ocupat Ryan Mackfall, acesta fiind filmat în trei locații excepționale: Madron, Penzance și Redruth, toate trei situate în Cornwall, Regatul Unit al Marii Britanii. „What The Dead Men Say” este a doua melodie extrasă de pe disc pe care avem ocazia să o ascultăm – prima, „Catastrophist”, despre care ți-am scris mai multe aici, a apărut spre sfârșitul lunii trecute.
De la momentul respectiv, însă, câteva dintre planurile băieților s-au schimbat radical. Ne referim, aici, la programul de spectacole live pe care îl puseseră la cale cu mult entuziasm. Pe 5 martie, băieții au anunțat oficial că aparițiile din Japonia, Singapore, Tailanda și Indonezia, care ar fi avut loc luna asta, au fost amânate. De asemenea, turneul european despre care se specula în presă nici măcar nu a mai fost concretizat. Solistul Matt Heafy, însă, și-a intensificat prezența online, având multiple apariții planificate pe Twitch.
Foto: Facebook, Trivium