Lynyrd Skynyrd au lansat melodia „Last Of The Street Survivors”

Melodia poate fi descărcată gratuit timp de câteva zile, atâta timp cât te afli în posesia unui computer.

Lynyrd Skynyrd nu iau pauză nici măcar pe timp de pandemie – muzicienii au revenit, relatează publicația online Classic Rock, cu un single numai bun pentru zilele în care nu mai știi cu ce să îți ocupi timpul, „Last Of The Street Survivors”. Piesa poate fi descărcată gratuit pentru câteva zile de aici. După cum anunță băieții pe pagina oficială de Facebook a trupei, pentru a putea descărca melodia vei avea nevoie de acces la un computer.

Echipa care și-a pus sufletul în melodie a fost una numeroasă. De compoziție s-au ocupat chitaristul Gary Rossington, solistul Johnny Van Zant, multi-instrumentalistul Rickey Medlocke și compozitorul Tom Hambridge, producția a fost lăsată pe mâinile celor de la Three Southern Gents, iar de înregistrare s-a ocupat John Albani.

Cel mai recent album de studio al americanilor de la Lynyrd Skynyrd, „Last of a Dyin' Breed”, a apărut pe piață cu aproape o decadă în urmă, în 2012, fiind primul disc la care au contribuit keyboardistul Peter Keys și basistul Johnny Colt.

Între timp, muzicienii au revenit, totuși, cu un film biografic al cărui temă principală este accidentul aviatic tragic în care a fost implicată formația în 1977. Acest accident a marcat întreaga evoluție a trupei – solistul Ronnie Van Zant, chitaristul Steve Gaines, cântăreața Cassie Gaines dar și asistentul Dean Kilpatrick, pilotul Walter McCreary și co-pilotul William Gray și-au pierdut viețile. Pentru pelicula „Street Survivors: The True Story of the Lynyrd Skynyrd Plane Crash”, care a apărut pe 16 februarie, poți urmări un trailer mai jos.

Foto: Instagram, Lynyrd Skynyrd, @ds_creatives

Web radios