Dacă ești fan My Chemical Romance, sigur ai auzit despre cele patru melodii lansate de solistul Gerard Way acum câteva zile. Dacă nu, ți-am scris noi despre lansarea lor și motivul pentru care au ajuns la urechile fanilor chiar aici. Pe scurt, muzicianul ar fi vrut să le lanseze sub formă de single-uri la un moment dat, dar circumstanțele actuale l-au îndemnat să împărtășească ceva din arhiva sa personală cu publicul.
Acum, după cum ne aduce la cunoștință publicația Alternative Press, Gerard s-a gândit puțin mai bine și a ajuns la concluzia că melodiile ar avea mai mare însemnătate pentru fani dacă aceștia ar avea idee ce înseamnă pentru el. Astfel, fără a mai amâna, muzicianul a postat și câte o scurtă descriere pentru fiecare dintre cele patru piese pe pagina sa personală de SoundCloud.
Prima melodie, „Phoning It In”, încearcă să inspire exact senzația descrisă de expresia care îi dă numele – aceea că totul a fost făcut cu cel mai rudimentar efort posibil. „Mereu am iubit fraza asta și am fost inspirat să scriu un cântec cu ea,” spune artistul. „Pentru a păstra spiritul titlului, m-am asigurat că nu mi-am dat silința prea tare pentru niciunul dintre elemente”.
Cel de-al doilea cântec, „Crate amp” a fost inspirat, după cum spune și titlul, de un amplificator Crate cumpărat la mâna a doua, cu ajutorul căruia Gerard a încercat să distorsioneze sunetul riffurilor pe cât posibil. „Sunt doar eu cântând la chitară, trecând prin idei, fără structură,” spune el.
În efortul de a nu renunța la muzică în format de echipă după dizolvarea My Chemical Romance, Way a încercat să creeze o trupă denumită Baby Animal Hospital – cântecul perfect pentru a deschide discul de debut, consideră el că ar fi fost cel de-al treilea material abia lansat, „Success!”.
Cât despre a patra melodie, „Welcome to the Hotel”, ideea inițială a fost ca aceasta să semene oarecum cu ceva ce ar fi aparținut de repertoriul celor de la The Stooges.
Deși muzicienii de la My Chemical Romance și-au reînceput activitatea abia spre sfârșitul anului trecut, aceștia au fost nevoiți să amâne câteva concerte din cauza pandemiei. Cu toate acestea, turneul planificat pentru lunile de vară încă este așteptat cu nerăbdare de fani.
Foto: Instagram, Gerard Way