Pe timp de carantină, cu toții ne străduim să găsim noi activități cu care să ne ocupăm timpul. Întreaga industrie muzicală a fost afectată de pandemia de COVID-19, însă numeroși muzicieni au găsit metode inventive de a păstra legătura cu fanii prin intermediul a diverse proiecte surprinzătoare. Astăzi îți atragem atenția asupra toboșarului Mike Portnoy, care, după cum relatează Prog, a publicat un cover după piesa „We're A Happy Family”, a americanilor de la Ramones. Mike a hotărât să accepte provocarea pe cont propriu, așa că a interpretat toate părțile instrumentale, dar și partea vocală de unul singur. Rezultatul poate fi analizat mai jos.
De ingineria audio și mixaj s-a ocupat Thomas Cuce, iar versurile au fost editate chiar de Portnoy pentru a se potrivi situației globale curente.
Melodia „We're A Happy Family” a fost lansată de Ramones în 1977, aceasta fiind inclusă pe cel de-al treilea album al americanilor, „Rocket to Russia”. Discul este considerat unul dintre cele mai reușite proiecte ale muzicienilor, pe el fiind incluse și două coveruri: unul după Bobby Freeman („Do You Wanna Dance?”) și un altul după The Trashmen („Surfin’ Bird”). Albumul a ajuns, în ciuda condițiilor neprietenoase de pe piață de la momentul respectiv, pe locul 49 în clasamentul Billboard 200.
Foto: Captură ecran