Greg Mackintosh (Paradise Lost) declară că albumul „Obsidian” este un fel de jurnal al trupei

„La fel cum fiecare album este o imagine a vieților noastre la momentul respectiv, fiecare piesă este o imagine a câtorva săptămâni,” spune el într-un interviu acordat pentru publicația Overdrive.

Muzicienii de la Paradise Lost au profitat de pauza forțată de la viața reală pentru a se ocupa de materialul discografic „Obsidian”, pe care l-au împărtășit deja cu fanii pe 15 mai. Despre cel de-al șaisprezecelea disc de studio, chitaristul Greg Mackintosh declară într-un interviu acordat pentru publicația Overdrive că este un fel de biografie muzicală a trupei, deși nu ăsta era planul inițial.

După lansarea albumului „Medusa” și desfășurarea întregului plan de promovare live, muzicianul mărturisește că trupa a decis să compună un album pentru propria plăcere – ceva eclectic și variat. „Deci aia a fost ideea inițială, să variem un pic lucrurile. Din momentul ăla, am luat-o cu câte un cântec, pe rând. La fel cum fiecare album este o imagine a vieților noastre la momentul respectiv, fiecare piesă este o imagine a câtorva săptămâni”.

Având în vedere ideea asta, nu e greu de crezut că multe dintre piese abordează un stil goth optzecist. Acestea sunt inspirate de cluburile goth unde explică artistul că obișnuia să meargă. „Nu erau chiar cluburi goth, era un club care se numea Adam and Eve’s în Leeds unde obișnuiam să mergem”. Conform descrierii explicite a atmosferei, am aflat că muzica alterna între punk, metal și goth, cu fiecare dintre grupurile fidele genurilor ăstora înghesuite într-un colț până se auzea stilul lor muzical în difuzoare. „Deși am fost crescut cu punk, toate stilurile astea muzicale au devenit vitale pentru formarea mea”.

Când vine vorba despre melodiile sale preferate de pe noul disc, Mackintosh nu ezită deloc. „În general, cel mai mult îmi plac piesele mai lente, mereu a fost așa. Dar trebuie să recunosc, îmi plac și melodiile controversate care îi testează pe oameni un pic, piesele care sunt un pic diferite, și cred că prima piesă de pe album, Darker Thoughts face asta”.

Foto: Instagram, Paradise Lost

Web radios