La patru ani de la ultima lansare a englezilor de la Radiohead, fanii deja au devenit nerăbdători pentru un nou album. Întrebarea cea mare este dacă vom avea parte de așa ceva în viitorul apropiat. Din păcate, chitaristul Ed O’Brien nu poate decât să ne spună că va exista un disc nou, nu și când ne putem aștepta să îl primim.
Într-un interviu acordat pentru Guitar World și preluat de Ultimate Guitar, muzicianul a declarat că este absolut sigur că trupa va lansa un nou material discografic. „Ultimul album a fost format dintr-o grămadă de piese vechi, așa se explică diferitele ere ale Radiohead care se pot identifica în sunet. Se va întâmpla cu siguranță (n.r. să lansăm un nou album), dar când, nu am nici cea mai vagă idee...” a spus el.
Recunoscând că nu îi poți mulțumi niciodată pe toți, Ed mărturisește că trupa sa nu a încercat niciodată să fie cea mai faimoasă din lume. „Să încerci să fii cea mai bună formație din lume e una, dar nu să fii cea mai cunoscută trupă. Când te bagi în asta, devii mai conștient de faptul că îți alienezi publicul”.
„A Moon Shaped Pool”, cel de-al nouălea disc de studio semnat Radiohead, a apărut în luna mai a anului 2016. Acesta a ajuns printre primele locuri în numeroase clasamente naționale, precum Billboard 200 (poziția a treia), clasamentul britanic (primul loc), și multe altele.
Foto: Facebook, Ed O'Brien