Deși situația actuală este departe de a fi ideală, solistul Poison, Bret Michaels nu ezită să se implice în proiecte curajoase. După cum ne atrage atenția Loudwire, muzicianul lucrează din greu pentru a se pregăti să apară într-o peliculă intitulată, pentru moment, „The Music Man”. Acesta este un film de acțiune, explică publicația menționată, motiv pentru care avem posibilitatea să îl urmărim pe Michaels mânuind un pistol într-un clip postat pe canalul oficial de YouTube al artistului.
Bret avea plănuit un turneu alături de formația sa, în colaborare cu Motley Crue, Joan Jett and the Blackhearts și Def Leppard pentru anul ăsta. Din păcate, acesta a fost anulat din cauza pandemiei și a măsurilor restrictive impuse pentru a minimiza impactul ei. Chitaristul Phil Collen a declarat, zilele trecute, că sunt șanse de 50% ca datele spectacolelor reprogramate să fie respectate, totul depinzând de evoluția situației și de comportamentul oamenilor.
Un alt proiect impresionant al artistului, o autobiografie intitulată „Auto-Scrap-Ography”, a fost pusă la dispoziție fanilor în luna mai. După cum explică 93.3 The Drive, acesta este abia primul volum, deși include chiar și gândurile lui Michaels despre pandemia de COVID-19.
Foto: Captură ecran YouTube, BretMichaelsOfficial