Am primit vești excepționale din partea celor de la Sleeping With Sirens, după cum relatează publicația Alternative Press. Americanii au revenit cu un single de care ne bucurăm ca de o delicatesă – „Talking To Myself” – pe care îl poți asculta și tu mai jos. Acesta va fi inclus pe ediția deluxe a albumului „How It Feels To Be Lost” a cărui apariție este stabilită pentru data de 21 august.
După cum declară solistul Kellin Quinn, noua versiune a discului apărut în 2019 va fi îmbunătățită considerabil cu interpretările acustice a trei dintre melodiile incluse inițial pe album – „Leave It All Behind”, „Agree To Disagree” și „Ghost”. Noul material discografic poate fi comandat în avans de aici.
Iată lista originală a albumului, asupra căreia s-a intervenit după mai puțin de un an:
- „Leave It All Behind”
- „Never Enough” (feat. Benji Madden de la Good Charlotte)
- „How It Feels to Be Lost”
- „Agree to Disagree”
- „Ghost”
- „Blood Lines”
- „Break Me Down”
- „Another Nightmare”
- „P.S. Missing You”
- „Medicine (Devil in My Head)”
- „Dying to Believe”
Foto: Instagram, Sleeping With Sirens