Smash Mouth au urcat pe scenă în cadrul raliului motocicliștilor organizat în Sturgis

Americanii s-au dovedit a fi extrem de nonșalanți în ceea ce privește posibilitatea răspândirii noului coronavirus, iar evenimentul este departe de a se fi terminat.

În ciuda efectelor devastatoare ale pandemiei, unele evenimente live desfășurate în Statele Unite ale Americii nu au fost anulate. Un astfel de exemplu este adunarea anuală a motocicliștilor, organizată în Dakota de Sud sub denumirea „Sturgis Motorcycle Rally”. Evenimentul a ajuns, anul acesta, la ediția cu numărul optzeci.

După cum relatează publicația online Rolling Stone, programul festivalului motocicliștilor a fost foarte încărcat, incluzând o reprezentație live oferită de americanii de la Smash Mouth, care nu par să ia noul coronavirus în serios. După ce a urcat pe scenă, dovada fiind un clip postat de KOTA (ABC), solistul Steve Harwell a declarat: „Suntem, în sfârșit, oameni din nou. La naiba cu prostia de COVID”.

Smash Mouth, însă, nu sunt singurii artiști care au fost de acord să urce pe scena unui eveniment care va atrage, pe toată durata sa, conform Associated Press (via RS), până la 250.000 de persoane. „Sturgis Motorcycle Rally” se desfășoară între datele de 9 -19 august, printre muzicienii invitați să facă atmosferă numărându-se the Kenny Wayne Shepherd Band, Buckcherry, Quiet Riot și Reverend Horton Heat.

Foto: Instagram, SmashMouth, @hellanashville

Web radios