Băieții de la Foo Fighters au decis să ofere o mână de ajutor amplasamentelor dedicate găzduirii spectacolelor live, care au fost puse la podea de pandemia de COVID-19. După cum anunță publicația on-line Kerrang!, artiștii au re-lansat un design de tricou care a fost pus în vânzare, inițial, acum douăzeci și cinci de ani. Campaniile la care participă în acest mod artiștii au fost denumite „#SaveOurStages” (Statele Unite ale Americii) și „#SaveOurVenues” (Regatul Unit al Marii Britanii).
Tricoul despre care este vorba ilustrează chipul unui extraterestru și comemorează concertul din Arcata, California, susținut de băieți pe 23 februarie 1995, dar și pe cel din Londra, susținut pe 3 iunie 1995, precizează ei pe rețelele de socializare. Toate veniturile obținute în SUA din vânzarea tricoului vor fi donate către organizatorul „#SaveOurStages”, Asociația Națională a Amplasamentelor Independente (National Independent Venue Association), iar cele obținute în UK vor fi transferate către „#SaveOurVenues”, program derulat de Music Venue Trust.
Anul ăsta, Foo Fighters organizaseră un turneu de zile mari. După cum era de așteptat, după ce am primit veștile despre pandemie, acesta a fost anulat. Din fericire, evenimentele globale nu îi opresc pe artiști din a lucra la un nou disc, despre care solistul Dave Gohl le-a povestit câte ceva celor de la ALT 98.7 FM în mai. Artistul susține că albumul seamănă cu unul dintre discurile lui David Bowie, „Let's Dance” (1983). Mai multe detalii ți-am oferit aici.
Foto: Facebook, Foo Fighters