Blue Öyster Cult au revenit cu detalii despre noul album de studio

„The Symbol Remains”, noul disc semnat Blue Öyster Cult, va ajunge la urechile fanilor în luna decembrie - hai să vezi de ce melodii ne vom putea bucura.

Americanii de la Blue Öyster Cult și-au anunțat planurile de reuniune încă din vara lui 2019, iar acestea includeau și o promisiune de lansare de album programată pentru anul ăsta. După cum anunță, acum, Ultimate Classic Rock, ne-au fost transmise detaliile definitive ale lansării – discul „The Symbol Remains” urmează să ajungă la urechile noastre pe data de 9 octombrie.

Noul material de studio va conține paisprezece melodii la care muzicienii au lucrat din greu – jumătate dintre ele, a precizat chitaristul Buck Dharma, erau deja compuse anul trecut, iar cealaltă jumătate a fost creată pe parcurs. Un imbold pentru materialul ăsta, care apare la două decenii după ultimul disc semnat BÖC, a fost dat de faptul că trupa nu a fost niciodată surprinsă în studio în componența actuală.

Blue Öyster Cult îi are ca membri, în prezent, pe solistul Eric Bloom, chitariștii  Buck Dharma și Richie Castellano, basistul Danny Miranda și toboșarul Jules Radino.

Iată lista completă de piese de care ne vom putea bucura odată cu apariția albumului „The Symbol Remains”:

  1. That Was Me”
  2. „Box in My Head”
  3. „Tainted Blood”
  4. „Nightmare Epiphany”
  5. „Edge of the World”
  6. „The Machine”
  7. „Train True (Lennie’s Song)”
  8. „The Return of St. Cecilia”
  9. „Stand and Fight”
  10. „Florida Man”
  11. „The Alchemist”
  12. „Secret Road”
  13. „There’s a Crime”
  14. „Fight”

Foto: Facebook, Blue Oyster Cult

Web radios