Campania #iesdoarsădonez duce Donorium mai departe

Campania #iesdoarsădonez duce Donorium mai departe: înca 10 centre de transfuzie sanguină din țară se alătură eficientizarii procesului de donare

Campania #iesdoarsădonez duce Donorium mai departe: înca 10 centre de transfuzie sanguină din țară se alătură eficientizarii procesului de donare inițiat de Asociația Smart Society cu sprijinul Kaufland România.

              De la începutul pandemiei de COVID-19, numărul de donatori a scăzut considerabil în centrele de transfuzie sanguină din țară, în ciuda faptului că au fost luate toate măsurile de prevenție necesare. 
Campania #iesdoarsădonez și-a propus încurajarea donării de sânge în contextul pandemiei. Cu ajutorul aplicației Donorium, donatorii de sânge beneficiază de un parcurs facil și rapid al procesului de donare prin programare la donare, asigurandu-se astfel respectarea tuturor măsurilor de distanțare socială prevăzute de autorități. Este minimizat astfel contactul dintre donatori și este evitată formarea unor puncte de aglomerație în cadrul centrelor de transfuzie.

Începând din 17 august 2020, donatorii de sânge se pot programa la donare și în centrele din: Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Galați, Pitești, Ramnicu Valcea, Slatina, Târgu Mureș. 

În perioada campaniei, centrele de transfuzie partenere Donorium au beneficiat atât de un flux de donare constant și organizat, cât și de posibilitate de a anunța în timp real cei aproximativ 45.000 de donatori înscriși în aplicație despre criza de sânge prin care trece sistemul sanitar de urgență.

                            

În urma campaniei #iesdoarsădonez, lansată în luna aprilie, au fost înregistrați 8.003 donatori noi, 8.572 persoane s-au programat pentru a dona sânge și au reușit să salveze 13.715 vieți. De asemenea, în cadrul campaniei, aplicația a fost implementată în 10 noi centre de transfuzie din țară.

Aplicația Donorium este folosită în prezent de 44.394 donatori, iar numărul celor care descarcă și utilizează Donorium este în continuă creștere. După 1 an și 9 luni de la lansarea aplicației, au fost realizate 24.649 programari, dintre care 19.719 persoane au fost eligibile pentru a dona sânge, iar peste 39,438 de pacienți a căror viață a depins de transfuzie de sânge, au fost salvați.

 

Oricine se poate înscrie în Donorium pe www.donorium.ro/descarca și se poate implica pentru a salva două vieți.
Aplicația Donorium poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play și este activă în orașele: Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Galați, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Târgu Mureș, Timișoara.
 

Web radios