Chino Moreno (Deftones): Despre cum a început procesul de creație pentru albumul „Ohms”

Noul disc al americanilor de la Deftones va apărea pe piață luna asta, așa că Moreno ne povestește câte ceva despre el.

Solistul Deftones, Chino Moreno, nu a ezitat să își felicite public colegii de formație pentru treaba incredibilă pe care au făcut-o în timpul creației noului album al trupei, „Ohms”. Muzicianul a declarat într-un interviu preluat de Kerrang! de pe Uproxx că formația s-a și distrat pe cinste în studio.

Intenția, la început, era ca băieții să se reunească și, pur și simplu, să cânte împreună, iar ce a ieșit poate fi gustat sub forma piesei „Ohms” până la lansarea discului. Inițial, reuniunea s-a petrecut cu numai trei membri – Chino, și cei doi muzicieni contactați direct de el, toboșarul Abe Cunningham și chitaristul Stephen Carpenter. „Nu e ca și când nu îi voiam pe Sergio (Vega, chitară-bas) sau Frank (Delgado, keyboard) acolo. Pur și simplu voiam să fim noi trei, miezul, ca să fim toți înțeleși. Așa că am început să compunem. Am lucrat împreună cam o săptămână sau ceva de genul, am tot venit cu idei. Dar cred că procesul ăla ne-a ajutat foarte mult,” declară Chino.  

„Ohms”, spune Moreno , nu poate fi considerat un album heavy – cel puțin din punctul lui de vedere. „Dar simt că are ceva mai multă energie. Cred că asta se datorează faptului că toată lumea a fost complet dedicată. […] Toți am fost foarte prezenți fizic și emoțional, gata de muncă […]”.

Mai multe despre album ne-a spus tot solistul, iar noi ți-am scris despre asta aici. „Ohms” va apărea pe piață la data de 25 septembrie.

Foto: Instagram, Deftones, Clemente Ruiz

Web radios