Într-un interviu acordat pentru publicația NME, solista formației britanice Skunk Anansie, Skin, a povestit despre primul album cumpărat, despre cântecul pe care și-ar dori să-l fi compus ea, dar și despre alte materiale muzicale care i-au marcat viața.
Nina Simone are onoarea de a-și fi pus semnătura pe primul album achiziționat de Skin, însă motivația artistei ne-a amuzat. „L-am cumpărat în piața din Brixton pentru că îl știam pe băiatul de la vânzare și mi se părea că e drăguț. Nu auzisem niciodată de Nina Simone,” mărturisește artista, „și nu am auzit pentru alte câteva luni după aceea pentru că nu aveam voie să merg în camera de zi când eram mică, era perfectă. L-am ascuns sub pat timp de șase luni! Nu am cucerit nici băiatul. A flirtat cu mine numai ca să cumpăr discul,” povestește cântăreața.
Cât despre melodia pe care Skin își dorește să o fi scris, alegerea este una clară, mai ales după ce asculți explicația – „Strange Fruit” (Billie Holliday). „În rol de compozitor, să scrii ceva care să poată fi repovestit în diverse metode, în versiuni diferite, este o idee superbă. Am auzit cântecul ăsta toată copilăria mea și l-am iubit. Abia când am trecut de treizeci de ani am căutat versurile. Când știi o piesă toată viața, e ca o decorațiune pe raft. Apoi, într-o zi, o dai jos, o cureți și realizezi că e făcută din diamante,” spune Skin. „[…] Nu am realizat că prin «strange fruit» (fructe ciudate) se referea la bărbații de culoare spânzurați în copaci”.
Skunk Anansie tocmai și-au amânat turneul european, căruia i-au adăugat încă trei spectacole. Mai multe detalii despre concertele planificate poți citi aici.
Foto: Instagram, Skunk Anansie, Marco Ovando