John Fogerty va lansa albumul de familie „Fogerty’s Factory”

John Fogerty a anunțat un nou album alaturi de familie, intitulat „Fogerty’s Factory”, care face referire la LP-ul CCR din 1970 „Cosmo’s Factory”.

De la începutul perioadei de izolare, John Fogerty a distrat fanii formând o trupă cu membrii familiei sale - fiii Shane și Tyler și fiica Kelsy. Totul a început ca o sesiune de improvizatie, de la domiciliul lor din California de Sud, dar de atunci a devenit o serie de spectacole la domiciliu pe care Fogerty le-a transmis pe YouTube.

Acum, el urmează să lanseze acele piese pe 20 noiembrie. În mod surprinzător, Fogerty a dezvăluit că nu a fost ideea lui să posteze coverurile pe social media. Ideea a fost a soției și managerului său, Julie Fogerty. De asemenea, a fost ideea ei să le numească "Fogerty’s Factory".

John Fogerty a declarat pentru Rolling Stone: „M-am gândit că ar fi minunat ca copiii să cante cu mine. Dar abia a treia sau a patra oară mi-am dat seama că avem aici o mică formație de familie, cum ar fi Partridge Family sau ceva de genul acesta. Nu ne-am putut abține să facem glume despre momentul în care va apărea managerul. Este cam ciudat, dar ne-am distrat foarte bine și asta a fost toata faza".

Foto: Getty Images/ Guliver.

 

Web radios