Noul album lansat de englezii de la Bring Me The Horizon ne-a adus patru colaborări cu artiști aleși din zone cât mai diverse ale muzicii rock/punk – cu solista Amy Lee (care a povestit despre contribuția sa aici), cu Nova Twins, cu YUNGBLUD și, nu în ultimul rând, cu formația Babymetal.
„Odată ce le trimiți pisa și chestii și aștepți să primești un răspuns, începi să devii un pic obsedat de idee,” declară Jordan Fish într-un interviu acordat pentru publicația Wall Of Sound, „apoi începi să te gândești «aww cum ar fi să ne răspundă și să ne refuze?», după care îți dorești și mai mult (n.r. colaborarea)”.
Amy Lee, spune muzicianul, a fost, inițial, doar o sugestie la întâmplare, devenind apoi o idee care Bring Me The Horizon au sperat din tot sufletul să prindă viață. „La fel a fost și cu Babymetal. Aveam piesa aia (n.r. «Kingslayer») și ne-am gândit că Babymetal ar suna cool, apoi, după ce le-am trimis materialul, eram ceva gen «Dacă reușim să facem asta și Babymetal o să fie incluse... piesa asta o să fie incredibilă»,” completează artistul.
Prima înregistrare trimisă de Babymetal, povestește Jordan, a fost în engleză – solistul Oli Sykes a fost cel care a cerut, spre fericirea fetelor, ceva în japoneză. Ce a ieșit, poți asculta mai jos.
Foto: Instagram, Babymetal