Tool lucrează la un proiect nou

Peter Grenader a declarat că lucrează alături de Danny Carey la câteva inițiative, menționând că printre acestea se numără și ceva legat de Tool.

Între cele mai recente două discuri lansate de Tool a existat o pauză creativă de peste o decadă – „Fear Inoculum” a ajuns la urechile fanilor într-un moment în care deja ne cam pierdusem speranța pentru un material nou din partea americanilor. De data asta, se pare că planul s-a schimbat. Deși toboșarul Danny Carey ne-a mai spus deja că nu vor mai trece treisprezece ani până să ne bucurăm de muzică nouă din partea trupei, tot am încercat să ne păstrăm calmul în caz de ceva.

Se pare, însă, că nu aveam de ce ne teme. După cum relatează publicația online Alternative Nation, Tool lucrează deja la un album nou. Sau cel puțin la un proiect nou. Într-o conversație cu un fan, fondatorul EAR (Electro-Acoustic Research), Peter Grenader, a declarat că lucrează alături de Danny Carey la câteva inițiative.

„Am fost acolo săptămâna trecută,” a răspuns el întrebării despre colaborarea cu Carey, „mă voi duce înapoi săptămâna asta. Lucrez la câteva proiecte cu el, la momentul actual. Unul este legat direct de Tool, așa că nu pot vorbi public despre el”.

„Fear Inoculum” a apărut pe piață anul trecut, iar turneul de promovare al discului era programat pentru anul ăsta. Din cauza pandemiei și din respect pentru fani și pentru situația lor financiară, după cum ți-am scris aici, muzicienii au decis să anuleze turneul în loc să îl reprogrameze.

Foto: Instagram, Jim Louvau

 

Web radios