Majoritatea formațiilor de renume, de la Queen și până la Motley Crue, au lansat, pentru plăcerea fanilor, filme biografice. Listei de artiști care își ilustrează întreaga carieră și o parte a vieții dinaintea faimei printr-un film, se va adăuga în curând formația Heart. După cum ne atrag atenția cei de la Loudwire, solista Ann Wilson a declarat pentru SiriusXM Volume West că pelicula este în lucru.
Prea multe detalii despre film nu am primit încă – nici nu am avea cum. Până și scenariul este încă în lucru. Chiar și așa, publicul a fost informat că cea care se ocupă de el este Carrie Brownstein, cunoscută pentru contribuția la serialul „Portlandia”, tot ea fiind luată în considerare pentru a se ocupa și de regie.
Prima versiune a scenariului a fost deja pregătită de Brownstein, iar solista a mărturisit că i s-a părut foarte cool. Deși noul coronavirus pare să le pună celor implicați în proiect bețe-n roate, Wilson spune că totuși se lucrează. Cât despre perioada care va fi ilustrată în peliculă, aceasta va începe în copilăria celor două surori care reprezintă formația, urmărind viețile lor până în anii ’90.
De-a lungul unei cariere de aproape cinci decade, cu pauzele de rigoare, Heart au lansat nici mai mult, nici mai puțin, de șaisprezece albume de studio și nouă discuri live. Cel mai recent material de studio lansat de formație, „Beautiful Broken”, a apărut pe piață acum patru ani, ajungând pe poziția a noua în clasamentul Billboard US Top Rock Albums.
Foto: Facebook, Heart, Kimberly Adamis