Încă de la începutul anului, solistul Corey Taylor își pusese în gând să găsească o modalitate prin care să organizeze un turneu de promovare pentru debutul său solo. După ce, săptămâna trecută, muzicianul povestea despre măsurile care ar putea fi luate pentru ca ambiția lui să se transforme în realitate, acum am aflat clar că turneul va avea loc – și când.
După cum relatează publicația online Loudwire, Taylor va susține nici mai mult, nici mai puțin de nouăsprezece concerte. Acestea vor avea loc pe teritoriu american, între 18 mai și 19 iunie, oferindu-le fanilor oportunitatea de a se bucura de material extras de pe „CMFT”, dar și de câteva melodii din repertoriile Slipknot și Stone Sour.
Primul album solo al lui Corey Taylor, „CMFT”, a apărut pe piață în luna octombrie a anului trecut, prin intermediul casei de discuri Roadrunner. Într-un interviu acordat pentru NME cu puțin timp înainte de lansarea albumului, Taylor a mărturisit că unele dintre melodii au fost scrise când artistul era încă în liceu, acum vreo douăzeci de ani. „Prima piesă de pe album (n.r. «HWY 666») a început să prindă viață într-un caiet pe care îl aveam în clasa a zecea,” a spus muzicianul. „Când am găsit caietul ăla, acum câțiva ani, am decis să adun și să finalizez ce aveam”. Două alte exemple de piese vechi sunt „Kansas” și „Samantha’s Gone”, însă Corey a recunoscut că încă mai compunea melodii și anul trecut.
Foto: Instagram, Corey Taylor, @jarrodanthonee