Odată ce se pun pe treabă, americanii de la Beartooth sunt imposibil de oprit, iar treaba asta ne este demonstrată din nou. După cum relatează publicația online Kerrang!, artiștii nici nu au anunțat bine lansarea unui nou album de studio, că deja au împărtășit cu fanii și planurile unui turneu de promovare a acestuia.
„The Below Tour” nu va fi, însă, un turneu exclusiv Beartooth – muzicienilor li se vor alătura alte două formații: Motionless In White și Stray From The Path. Cele trei grupuri vor susține cincisprezece concerte în Europa și Regatul Unit al Marii Britanii, ocazie cu care vor urca pe scenă în Austria, Elveția, Germania, Olanda, Belgia, Franța și, evident, Regatul Unit.
Declarația solistului Caleb Shomo parcă ne face și pe noi nerăbdători să vedem cum se vor desfășura lucrurile: „Nu am mai fost în viața mea așa de entuziasmat pentru un turneu. Ăsta este albumul meu preferat dintre cele pe care le-am creat și faptul că suntem cap de afiș în locațiile astea și putem să facem un spectacol complet, fără limite, este un vis devenit realitate. [...] Va fi unul dintre cele mai nebunești spectacole din viața mea în fiecare noapte,” spune el.
Cel mai nou album semnat Beartooth, „Below”, era gata înregistrat încă din noiembrie, însă va apărea pe piață abia la data de 25 iunie. Băieții au lansat deja primele două melodii extrase de pe disc – „Devastation” și „The Past Is Dead” – și ambele pot fi ascultate mai jos:
Foto: Instagram, Beartooth