Despre noile planuri ale celor de la Motörhead ți-am scris deja în februarie: trupa urmează să lanseze un album live înregistrat în 2012. Ceea ce e nou, însă, este faptul că băieții au decis să ne ofere și o mostră a materialului în avans. După cum relatează publicația online SPIN, acum putem asculta liniștiți varianta live a piesei „Rock It”. După cum te-am obișnuit, nu trebuie decât să dai scroll puțin mai jos pentru a asculta minunea. Videoclipul live al piesei „Over the Top” poate fi, și el, vizionat mai jos.
„Louder Than Noise… Live in Berlin” a fost înregistrat în capitala germană acum aproape un deceniu, și conține cincisprezece melodii interpretate live de formație. Acestea vor veni ca un fel de „blast from the past”, oferindu-ne oportunitatea să ne bucurăm de însuflețirea solistului Lemmy Kilmister la cinci ani de la moartea sa.
Întregul material va fi disponibil începând cu data de 23 aprilie, însă comenzile în avans pot fi deja plasate aici. Iată și lista de piese incluse pe „Louder Than Noise… Live in Berlin”:
- „I Know How to Die”
- „Damage Case”
- „Stay Clean”
- „Metropolis”
- „Over the Top”
- „Doctor Rock”
- „String Theory”
- „The Chase Is Better Than the Catch”
- „Rock It”
- „You Better Run”
- „The One to Sing the Blues”
- „Going to Brazil”
- „Killed by Death”
- „Ace of Spades”
- „Overkill”
Foto: Captură ecran YouTube