Mick Jagger colaborează cu Dave Grohl pentru piesa „Eazy Sleazy”

Jagger susține că noua melodie anticipează momentul în care vom ieși, în sfârșit, din carantină.

Solistul Mick Jagger a decis să ne facă o surpriză prin lansarea unei melodii ce ne binedispune. De parcă asta nu ar fi fost de ajuns, muzicianul a făcut echipă cu un alt artist de renume pe care îl urmărim mereu cu plăcere: Dave Grohl. Cei doi ne-au adus, relatează Kerrang!, o piesă despre carantină. Sau, mai bine zis, despre sfârșitul acesteia.

Tocmai pentru că este vorba despre un moment pe care îl așteptăm cu nerăbdare, melodia „Eazy Sleazy”, spune Jagger, este scrisă în spiritul pozitivității. „Este un cântec pe care l-am scris despre momentul în care vom ieși din carantină,” susține Jagger, „cu o doză de optimism foarte necesară”.

Artistul nu a ezitat să îi mulțumească și solistului Foo Fighters pentru contribuție, dezvăluindu-ne astfel cât de implicat a fost Grohl în proiectul ăsta. Dave este cel care s-a ocupat de partea de tobe, de chitară-bas, dar și de chitară.

Web radios