The Offspring este una dintre formațiile alea care parcă și necredincioșii se rugau să mai lanseze ceva material nou, ceea ce este de înțeles – am avut vreo nouă ani să le învățăm întreaga discografie pe de rost. După pauza asta de aproape un deceniu, muzicienii au revenit chiar vinerea trecută cu un album intitulat „Let the Bad Times Roll”.
Într-un interviu acordat pentru publicația online SPIN, solistul Dexter Holland a mărturisit că formația parcă aștepta momentul potrivit pentru lansare, iar acesta nu s-a arătat până acum. „Acum, în lume, parcă avem o avalanșă de vești proaste și lucruri rele.«Let the Bad Times Roll» sună ca o atitudine a oamenilor care gândesc «Haide! Ce mai ai de oferit?!»,” declară muzicianul.
Chitaristul Kevin Wasserman (cunoscut mai degrabă sub numele de scenă „Noodles”) recunoaște, și el, că discul este foarte relevant în contextul situației în care ne aflăm acum. „Într-un an sau doi, piesele s-ar putea să nu mai însemne atât de mult, deși nu cred că se va întâmpla… Cred că toate melodiile astea au un farmec universal,” spune artistul.
Foto: Instagram, The Offspring