Ellefson a pus bazele Megadeth, în 1983, cu Mustaine, care tocmai fusese dat afară din Metallica. El a făcut parte din grup până în 2002 şi a revenit în 2010.
Basistul Megadeth, David Ellefson, a fost acuzat în weekend de comportament sexual nepotrivit cu o fana minora, potrivit NME.
Print-screen-uri şi înregistrări video cu Ellefson in timp ce se masturba au început să circule pe reţelele de socializare, iar unii dintre utilizatori au susţinut că femeia care apare în imagini era minoră.
Ellefson a spus că materialele scurte (mesaje text și apeluri video explicite) „cu siguranță jenante” nu sunt ceva de care era mândru, dar subliniază faptul că filmările au fost „scoase din context și manipulate pentru a provoca daune maxime reputației, carierei și familiei mele”.
De asemenea, Ellefson a negat faptul ca fata era minoră la momentul la care au fost făcute înregistrările.
Femeia care apare în imagini a spus că nu era minoră la momentul la care au fost făcute înregistrările, că incidentul a fost scos din context şi că tot ce s-a întâmplat între ei online a fost consimţit.
David Ellefson nu este doar basistul cu Megadeth, ci conduce și o comunitate creștină și este pastor din 2014.