Deși formația sa nu mai este activă, chitaristul Alex Lifeson refuză să renunțe la muzică. După cum ne atrag atenția cei de la Prog, muzicianul a revenit cu două singleuri pentru care a colaborat cu basistul Andy Curran și cu toboșarul David Quinton Steinberg.
Cele două melodii lansate de Lifeson – „Kabul Blues” și „Spy House” – sunt instrumentale și, înafară de partea de chitară-bas pe ambele și cea de tobe pe a doua, toate instrumentele au fost mânuite de Alex. Ambele cântece pot fi ascultate pe site-ul oficial al lui Lifeson.
Alături de Rush, Lifeson face parte din Rock And Roll Hall Of Fame. Fiind unul dintre membrii fondatori ai grupului, chitaristul a contribuit la cele nouăsprezece albume semnate Rush.
Alex nu duce, însă, lipsă, nici de reușite pe cont propriu. Dovada clară este faptul că muzicianul are chiar și o planetă denumită după el. Descoperită în 1990, aceasta a fost denumită (19155) Lifeson și poate fi văzută aici.
Foto: Instagram, Alex Lifeson