Americanii de la Halestorm nu se opresc la turneul organizat alături de Evanescence pentru sfârșitul anului ăstuia, ci au de gând să se apropie și mai tare de fani în primele luni ale lui 2022. După cum ne atrag atenția cei de la Overdrive, artiștii vor pleca la drum prin Europa pentru câteva apariții de tip „An evening with…”.
Pentru cele douăzeci și patru de concerte planificate, Halestorm vor trece prin Germania, Olanda, Danemarca, Suedia, Norvegia, Polonia, Italia, Spania, Franța, Irlanda și Regatul Unit al Marii Britanii. Toate spectacolele vor fi susținute între 1 februarie și 13 martie, iar formația plănuiește să impresioneze publicul:
„O colecție de spectacole apropiate și personale în cadrul cărora vom interpreta melodii obscure, toate preferatele fanilor și chiar niște cântece noi,” este descrierea făcută de muzicieni pentru turneu. „Haideți și alăturați-vă nouă!”.
View this post on Instagram