We Came As Romans reprogramează turneul aniversar „To Plant A Seed”

Băieților li se vor mai alătura formațiile Dayseeker, The Devil Wears Prada și Hollow Front.

La fel ca multe alte trupe care au decis să profite de re-deschiderea lumii și de posibilitatea de a organiza spectacole live (chiar dacă în condiții speciale), We Came As Romans și-au reprogramat turneul din 2020. După cum anunță Blabbermouth, muzicienii văr sărbători, în sfârșit, alături de fani, cei douăzeci de ani de la lansarea albumului „To Plant A Seed”.

„Suntem incredibil de fericiți să putem interpreta în sfârșit discul To Plant A Seed în întregime,” declară solistul Dave Stephens, „și să îi sărbătorim aniversarea”. Muzicianul le promite fanilor că, deși spectacolele erau incredibile înainte de a fi anulate din cauza pandemiei, acum vor fi chiar mai reușite. „Nu am niciun dubiu că vor fi mai bune ca niciodată de data asta și că vor fi unele dintre cele mai memorabile (n.r. spectacole) ale noastre de până acum”.

We Came As Romans vor pleca la drum la sfârșitul lunii septembrie, urmând să susțină peste treizeci de concerte până la data de 7 noiembrie. Băieților li se vor mai alătura formațiile Dayseeker, The Devil Wears Prada și Hollow Front.

Poster: Blabbermouth

Foto: Instagram, We Came As Romans

 

Web radios